duminică, 20 ianuarie 2019

Pădure, pădure nebună...

( Cântec de munte)
Versuri: Ursul Trubadur

O vară întreagă m-a ținut pădurea
Cu fața in iarbă și cu gândul aiurea,
Iar acum, în toamnă, la plecare
Se tânguie că mă rup din inima ei și o doare...

 R: Pădure, pădure nebună,
 În fiecare noapte cu lună
 Voi rătăci fără țintă agale
 Ca o frunză mânată de vânt pe potecile tale...

 În fiecare noapte de iarnă,
 Umbra mea albă va veni să se-aștearnă
 Ca o ursoaică cu puii uciși
 La umbra stejarilor prădați de frunziș.

În fiecare dimineață, 
Uneori ca o umbră, alteori ca o ceață
Ca o negură sau ca o brumă
Voi veni, voi veni, nu te mai tângui, pădure nebună.












Neguri de octombrie în Ceahlău( 20-21 octombrie 2018)














Lacul Cuejdel- poveste fără filtre şi fără compoziţie( 6 octombrie 2018)



Ce poți spune despre un loc drag? Nimic. Pentru că atunci când ți-e drag un loc, nu e nevoie să enumeri niște motive. Ți-e drag și atât. Îl porți cu tine și ți-e dor să-l revezi fără zgomot, fără vorbărie, fără hărmălaie.
Și mie și lui Sorin şi lui Claudiu ne era dor de Cuejdel, lacul tăcut, ascuns in inima Munților Stânișoarei. Ne era dor de malurile sale invadate de stufăriş, de trunchiurile vechii păduri care stau în picioare ca nişte soldaţi in mijlocul apelor… În diminetile de toamnă, atunci când lacul respiră iar aburii se colorează în lumina primelor raze ale răsăritului, siluetele trunchiurilor devin niște personaje dintr-o piesă de teatru sau dintr-o poveste aparte. De la o dimineată la alta, de la un răsărit la altul, totul e diferit şi oricât ai frământa malurile la dreapta şi la stânga, oricât ai schimba obiectivele si setările aparatului, oricât ai fotografia, frumuseţea clipelor de la primele ore ale zilei nu poate fi captată cu un aparat. Frumuseţea şi sălbăticia Cuejdelului si a oricărui loc din natură nu pot fi domesticite, prinse, aranjate după reguli lumeşti si/ sau artistice şi băgate intr-o colivie sau într-o ramă oricât te-ai strădui… ACEA fotografie pe care cei mai multi si-o doresc e doar o iluzie!!! ACEL moment pe care il trăieşti cu toate simţurile privind povestea de pe mal şi care te străbate din cap până-n picioare nu încape intr-un cadru. ACEL  moment e doar al tău, într-o tăcere deplină și în vârfurile degetelor.  În natură e nevoie SĂ TACI ca să-i poţi asculta povestea. ACEA fotografie e doar a ta si va rămâne în inima ta pentru totdeauna si nu pe cardul de memorie.
Poveştile noastre nu seamănă. Fiecare dintre noi a trăit si a păstrat Cuejdelul din acea dimineaţă de octombrie in felul său. Ne-am hrănit sufletul intr-un loc drag si atât… Am plecat cu noaptea în cap, la lumina frontalei doar ca să-i ascultăm liniștea din zori și să ne bucurăm de spectacol. Fotografiile sunt dovezile palide ale unor clipe care nu mai sunt dar pe care le vom purta cu noi fără filtre şi fără timpi de expunere, fără treimi şi compoziţii, fără diagonale, linii sau puncte de interes.

Poteci pe placul inimii!

Mihaela

Octombrie 2018


















APĂ ȘI FOC( septembrie 2018)


Undeva, în mijlocul orașului, aceeași simplă cadere de apă a creat, în lumina unui apus de toamnă, un alt univers, o altă lume...