Din darurile unui munte de suflet
Nouri, piatră și lumini,
Răsuflări, tăceri și înălțimi...
miercuri, 16 iunie 2021
luni, 2 septembrie 2019
Deasupra norilor- Munții Făgăraș( I ) -Bâlea- Vf. Mircii( 5-8 august 2019)
Acolo, deasupra norilor, clipele se opresc în loc și parcă orice reper temporal dispare. Nu mai exista ore, nici date, nici termene limită. Timpul se dilată. Nici spațiul nu mai are limitele pe care le știi. Muntelui nu-i pasă de reperele tale lumești și efemere. El este și va fi acolo, dincolo de tine.
Poteca îngustă pe care tot urci și cobori te poartă într-un continuu prezent care îți captează simțurile și atenția, golindu-ți mintea. Chiar dacă trecutul sau viitorul îți mai fură din gânduri, Muntele cu toate ale sale te vrea prezent, aici și acum, nu doar pentru el, cât mai ales pentru tine. E cel mai bun maestru iar darul lui e de neprețuit. Nu-ți oferă decât un continuu ”aici și acum” în care să devii conștient de tine, de cine ești, de ceea ce simți, de felul în care îți bate inima, de felul în care respiri și pășești, de felul în care te raportezi la tine și la ceilalti, dar mai ales de felul în care te raportezi la drumul tau, la ascensiunea ta. Chiar dacă uneori te zvârcolești sub greutatea rucsacului strigând ”Până aici! Nu mai pot!” sau te oprești în loc să admiri cu respirația tăiată priveliști amețitoare, nu e un test. E felul Muntelui de a-ți arăta că faci parte dintr-un MARE TOT, dându-ți ocazia să simți bucuria deplină și să te faci una cu vârful pe care urci, să te faci una cu ecoul izvoarelor zgomotoase, să te faci una cu brazii de pe vale, una cu marea de nori care imbrățișează creasta sau una cu lumina caldă a răsăritului sau a apusului care invăluie abrupturile și văile.
Acolo, deasupra norilor, Muntele te cucerește pe tine și te așează, sincer, față în față cu tine. Te lasă să crezi că tu i-ai cucerit vârfurile, că le-ai dovedit, că ești un învingător/ o învingătoare dar de fapt nu e vorba de nici o cucerire, de nici o victorie. E vorba DOAR despre povestea vieții tale în urcări și coborâri repetate...
Pe vârf te oprești doar să privești lucrurile de sus, din altă perspectivă și în timp ce iți tragi sufletul, ai timp și fericita ocazie de a pricepe tâlcurile, rosturile, sensurile tuturor urcărilor și coborârilor tale. Asta dacă ești deschis(ă) să primești mesajele! Atât.
Nu ai cucerit tu Muntele. Muntele te-a dezarmat și te-a pus în oglindă cu tine pe muzica pe care tu ai ales s-o auzi sau nu și pe ritmul tău.
Cu drag,
Mihaela
Poteca îngustă pe care tot urci și cobori te poartă într-un continuu prezent care îți captează simțurile și atenția, golindu-ți mintea. Chiar dacă trecutul sau viitorul îți mai fură din gânduri, Muntele cu toate ale sale te vrea prezent, aici și acum, nu doar pentru el, cât mai ales pentru tine. E cel mai bun maestru iar darul lui e de neprețuit. Nu-ți oferă decât un continuu ”aici și acum” în care să devii conștient de tine, de cine ești, de ceea ce simți, de felul în care îți bate inima, de felul în care respiri și pășești, de felul în care te raportezi la tine și la ceilalti, dar mai ales de felul în care te raportezi la drumul tau, la ascensiunea ta. Chiar dacă uneori te zvârcolești sub greutatea rucsacului strigând ”Până aici! Nu mai pot!” sau te oprești în loc să admiri cu respirația tăiată priveliști amețitoare, nu e un test. E felul Muntelui de a-ți arăta că faci parte dintr-un MARE TOT, dându-ți ocazia să simți bucuria deplină și să te faci una cu vârful pe care urci, să te faci una cu ecoul izvoarelor zgomotoase, să te faci una cu brazii de pe vale, una cu marea de nori care imbrățișează creasta sau una cu lumina caldă a răsăritului sau a apusului care invăluie abrupturile și văile.
Acolo, deasupra norilor, Muntele te cucerește pe tine și te așează, sincer, față în față cu tine. Te lasă să crezi că tu i-ai cucerit vârfurile, că le-ai dovedit, că ești un învingător/ o învingătoare dar de fapt nu e vorba de nici o cucerire, de nici o victorie. E vorba DOAR despre povestea vieții tale în urcări și coborâri repetate...
Pe vârf te oprești doar să privești lucrurile de sus, din altă perspectivă și în timp ce iți tragi sufletul, ai timp și fericita ocazie de a pricepe tâlcurile, rosturile, sensurile tuturor urcărilor și coborârilor tale. Asta dacă ești deschis(ă) să primești mesajele! Atât.
Nu ai cucerit tu Muntele. Muntele te-a dezarmat și te-a pus în oglindă cu tine pe muzica pe care tu ai ales s-o auzi sau nu și pe ritmul tău.
Cu drag,
Mihaela
Din tainele și cotloanele Ceahlăului... dincolo de concursul ”Bate Toaca”- 29 iunie 2019
Din când în când, departe de zgomot, muntele își dezvăluie tainele... Cotloane mai vechi sau mai noi ascund bătăi de inimi, priviri curioase, mișcări grațioase și salturi neașteptate peste hăuri. Dacă te hotărăști să te lași purtat pe teritorii neumblate, fă-o în tăcere deplină, cu sufletul deschis, smerit și cu respect. Locul nu e al tău și nu va fi vreodată dar darul pe care îl primești, acela de a fi martor în povestea muntelui pentru câteva clipe, e de neprețuit...
sâmbătă, 31 august 2019
Caligrafia Cuejdelului( 10- 12 mai 2019)
Știu, Cuejdelul ii atrage pe mulți. Și pe mine. Nu e nici un secret. Când ajung pe malurile lui, indiferent de anotimp, sunt ca un copil într-un magazin cu jucării. Privesc fascinată in toate directiile, din toate unghiurile; culorile, vegetația luxuriantă de pe maluri, reflexiile, foșnetele și sunetele discrete ale pădurii dau acelui loc aerul unui tărâm magic. Dacă mai adaugi și lumina unui răsărit, totul se transformă într-o frumusețe nepământeană.
Uneori, când ajung pe malurile Cuejdelului, aș sta ore în șir doar în contemplare. Nu-mi vine să fotografiez nimic. Pur si simplu îl las să-mi umple sufletul și mintea pentru că, în ciuda copacilor care mor in picioare in mijlocul apelor, Cuejdelul emană bucurie. E atâta viață acolo! Și o re-naștere continuă!
Deși l-am revăzut in plină primăvară, invadat de un verde de a cărui intensitate aproape ca mă dureau ochii, am ales să păstrez culorile în suflet și să-l surprind monocolor. Am căutat să deslușesc, dincolo de ploaia care intensifica verdele, povestea din caligrafia trunchiurilor care incă mai sparg luciul apei.
Uneori, când ajung pe malurile Cuejdelului, aș sta ore în șir doar în contemplare. Nu-mi vine să fotografiez nimic. Pur si simplu îl las să-mi umple sufletul și mintea pentru că, în ciuda copacilor care mor in picioare in mijlocul apelor, Cuejdelul emană bucurie. E atâta viață acolo! Și o re-naștere continuă!
Deși l-am revăzut in plină primăvară, invadat de un verde de a cărui intensitate aproape ca mă dureau ochii, am ales să păstrez culorile în suflet și să-l surprind monocolor. Am căutat să deslușesc, dincolo de ploaia care intensifica verdele, povestea din caligrafia trunchiurilor care incă mai sparg luciul apei.
vineri, 30 august 2019
joi, 29 august 2019
Viscole de primăvară în Munții Ciucului( 16-17 martie 2019)
Ziua I
Lunca de Jos- Valea Rece- Valea Iavardi - Vf. Noșcolat( 1553 m)- Valea Mădăraș- Valea Iavardi- Lunca de Jos
Ziua II
Făgețel- Vf. Viscolul( 1494 m)
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)