miercuri, 27 mai 2015

Expoziția de Fotografie ”Lăsați copiii să vină la Mine”



Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Parohia “Adormirea Maicii Domnului” – Galata Iaşi
Expoziţie de fotografie
“Lăsaţi copiii să vină la Mine”
Expun:
Nicu Apostu, Claudiu Bîrliba, Mihaela Burlacu, Ioana Chişcaru, Ramona Cioancă, Constantin Ciofu, Raluca Damian, Vasile Iacob, Larisa Maxim, Vasile Ursache, Cristian Vidraşcu, Oana Zobu
Perioadă: luni, 1 iunie 2015 – duminică, 7 iunie 2015.
Vernisaj: miercuri, 3 iunie 2015, ora 18:30, Galeria de artă a Bisericii “Adormirea Maicii Domnului” – Galata.
Program de vizitare: Luni-Duminică între orele 10:00 -18:00.
Zâmbetul unui copil radiază în jur o pace pe care nu o poţi descrie în cuvinte. Când un copil plânge sau îl doare ceva, aşteaptă ca cei din jur să-l împace, să-l ocrotească şi să-l încurajeze. Cu toţii am văzut fotografii cu micuţi care se joacă sau care se confruntă cu sărăcie, acestea din urmă fiind o modalitate prin intermediul căreia s-au mediatizat unele cazuri sociale. Apoi, am văzut cu toţii fotografii ale copiilor din diferite colţuri ale lumii, care au avut de suferit de pe urma diverselor conflicte. Imaginile din cea mai frumoasă parte a vieţii unui om ne captează de obicei şi au un impact imediat asupra publicului. Expoziţia celor 12 membri ai Clubului Fotografilor Iaşi, intitulată “Lăsaţi copiii să vină la Mine” aduce, prin intermediul celor 40 de fotografii, frânturi din viaţa copiilor. Ea se doreşte a fi un dar de Ziua Internaţională a Copilului pentru cei mici şi cei mari.
Expoziţia este iniţiată de Constantin Ciofu, în cadrul evenimentelor„Săptămâna pentru familie“ – 2015, organizate de Asociaţia Familia Tradiţională şi Departamentul Pro Vita al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Afiş: Florin Aioanei
Partener: “Cosmos Foto Digital” – Braşov
http://clubulfotografiloriasi.ro/
https://www.facebook.com/clubulfotografiloriasi
http://www.marsulpentrufamilie.ro/
www.provitaiasi.ro

vineri, 17 aprilie 2015

Andreas Feininger: “Fotograful creator”

Andreas Feininger: “Fotograful creator” – eveniment editorial şi dezbatere publică



Editura “Polirom”
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor Iaşi
Andreas Feininger: “Fotograful creator”
 – dezbatere publică pornită de la o carte fundamentală -
Marţi, 21 aprilie 2014, de la ora 18.00.
Sala “Diotima”, Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi
(b-dul Carol I, Parcul Copou).
Editura “Polirom” a pregătit şi alte câteva surprize ce vor fi dezvăluite numai cu acest prilej.
Intrarea în sală este liberă pentru toate persoanele pasionate de Fotografie.
Alte multe detalii despre, întru şi pentru fotografele creatoare şi fotografii creatori se află în:
https://www.facebook.com/events/810253819028367