Poteca îngustă pe care tot urci și cobori te poartă într-un continuu prezent care îți captează simțurile și atenția, golindu-ți mintea. Chiar dacă trecutul sau viitorul îți mai fură din gânduri, Muntele cu toate ale sale te vrea prezent, aici și acum, nu doar pentru el, cât mai ales pentru tine. E cel mai bun maestru iar darul lui e de neprețuit. Nu-ți oferă decât un continuu ”aici și acum” în care să devii conștient de tine, de cine ești, de ceea ce simți, de felul în care îți bate inima, de felul în care respiri și pășești, de felul în care te raportezi la tine și la ceilalti, dar mai ales de felul în care te raportezi la drumul tau, la ascensiunea ta. Chiar dacă uneori te zvârcolești sub greutatea rucsacului strigând ”Până aici! Nu mai pot!” sau te oprești în loc să admiri cu respirația tăiată priveliști amețitoare, nu e un test. E felul Muntelui de a-ți arăta că faci parte dintr-un MARE TOT, dându-ți ocazia să simți bucuria deplină și să te faci una cu vârful pe care urci, să te faci una cu ecoul izvoarelor zgomotoase, să te faci una cu brazii de pe vale, una cu marea de nori care imbrățișează creasta sau una cu lumina caldă a răsăritului sau a apusului care invăluie abrupturile și văile.
Acolo, deasupra norilor, Muntele te cucerește pe tine și te așează, sincer, față în față cu tine. Te lasă să crezi că tu i-ai cucerit vârfurile, că le-ai dovedit, că ești un învingător/ o învingătoare dar de fapt nu e vorba de nici o cucerire, de nici o victorie. E vorba DOAR despre povestea vieții tale în urcări și coborâri repetate...
Pe vârf te oprești doar să privești lucrurile de sus, din altă perspectivă și în timp ce iți tragi sufletul, ai timp și fericita ocazie de a pricepe tâlcurile, rosturile, sensurile tuturor urcărilor și coborârilor tale. Asta dacă ești deschis(ă) să primești mesajele! Atât.
Nu ai cucerit tu Muntele. Muntele te-a dezarmat și te-a pus în oglindă cu tine pe muzica pe care tu ai ales s-o auzi sau nu și pe ritmul tău.
Cu drag,
Mihaela
