De multe ori am
plecat de-acasă pe vreme haínă. Și acum, ca si in alte ture de toamnă, la
munte, stiam că o sa ne plouă, că o să orbecăim prin ceață și prin frig. Știam
că sus, la peste 1500 m, iarna a inceput sa-si arate coltii. Mariana, Sorin și eu am vrut sa prindem momentul si locul intalnirii toamnei
cu iarna, am vrut sa gasim hotarul urcând din Izvorul Muntelui pe traseul prin
Lutu Rosu pe o vreme din aia “să nu dai un câine afară din casă”, vorba
bunicilor.
Sâmbătă, 8
octombrie, ne-a plouat mărunt și sâcâitor până pe la 1200- 1300 m, apoi a inceput sa fulguie ușor si am dat
de graniță, am gasit locul in care toamna si iarna isi împart teritoriile, in
liniște, in inima pădurii jilave, mai jos de Polita cu Crini( 1442 m). Magic!!!
De o mie de ori poti sa urci si sa cobori Ceahlăul si de fiecare dată e altul, oferindu-ți
altceva… insă in octombrie, e magic!
Mai sus de
Polita cu Crini, eram deja in alt anotimp: zăpadă, ceață si un miros de frig pătrunzător.
Da, frigul iernii miroase. Am ajuns la Dochia pe o ceață densă. Mie nu-mi mai păsa
dacă duminică dimineață avem parte de răsărit pentru ca mi-a fost de-ajuns
momentul de mai jos de Polita cu Crini. E fascinant să fii în miezul lucrurilor
care se transformă in felul lor unic.
Zorii duminicii
ni i-am petrecut la -5o C, deasupra mării alpine. Răsărit de
octombrie cu de toate de-ale iernii… Nici urmă de ceață, doar albastru senin
deasupra unui munte înzăpezit si inghețat iar mai jos de 1500 m, dincolo de
hotarul iernii, auriul toamnei… În octombrie, Ceahlăul (în)cântă pe două voci
iar muzica lui merge exact acolo unde trebuie, fără surle și trâmbițe, iar
pentru cine are ochi să-l vadă și urechi să-l asculte, transformarea lui transformă
sufletul.
Am coborât pe
aceeași muzică, prin Jgheabul cu Hotar, traversând anotimpurile.
Mihaela
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu