TOUR DU MONT BLANC( ZIUA 4)

Ziua 4- Miercuri, 27.07.2016-  I’m alive!!!

Rifugio Elisabetta( 2195 m)- Lac Combal( Val Veny)- Mont Favre- Rifugio Maison Vieille( 1956 m)- Valea Val Veny( Camping Aiguille Noire)

Mă trezesc cu puțin timp înainte răsărit... În fața mea, Aiguille Noire de Peuterey( 3773 m) și toate acele de piatră domină Valea Lée Blanche care abia prinde contur in lumina tot mai caldă. Dimineața asta și muntele ăsta au un ceva care nu mă lasă să renunț! Mă hotărăsc să merg mai departe, mai ales că nu mai simt nimic din ceea ce simțeam aseară... În schimb, am o foame de lup... :)))) Dau năvală la rucsac și îmi pregătesc un mic dejun consistent. E musai să mă pun pe picioare pentru că am luat decizia: I’m alive!!! Iau din nou harta la puricat și recitesc notițele din ghid cu distanțele care mă așteaptă și cu diferențele de nivel. Turul Mont Blancului nu e deloc ușor, dar nici imposibil de făcut pentru cei care au cât de cât experiență pe munte. Mai am o săptămână de urcări și coborâri( cam 15-20 km/ zi) și nu pot s-o țin într-o ”distracție” de genul celei de-aseară pentru că stric poezia turului, iar ”fără poezie...viața e pustiu” :) ( nu mai știu în ce film am auzit replica asta). Nu pentru asta am venit! Vreau să fiu în formă pentru a 7-a etapă, pentru Fenêtre D’Arpette și pun un pariu cu mine însămi!

Hmmm, discuția cu mine a avut efect... nu doar sărurile... Mă simt alta. Ah, nu, mă iertați! Sunt tot eu, în variantă restartată, doar am dormit la doi pași de ghețar!!! Mi-e bine...chiar fooooarte bine!!! Sunt curioasă cum o să reacționez cu rucsacul în spate...

Mihaela C. îmi propune să iau un autobuz de pe Valea Val Veny, dar propunerea ei nu rezonează cu nimic din mine, cu nici un mușchi, cu nici o fibră, cu nimic... Da, e flatant că cineva se gândește la o soluție astfel încât să-mi fie bine...dar... parcă am sentimentul că nu mie îmi face propunerea, că de fapt vorbește cu altcineva... Nu aud mesajul Mihaelei C. pentru că inima îmi strigă să merg mai departe. Simt nevoia să fac turul ăsta până la capăt, pentru că am de aflat... multe!!! Asta e, n-aveți idee ce căpoasă aveți pe capul vostru! Și vă garantez că nu va fi cazul să mă care cineva în cârcă! Voi termina turul ăsta pe picioarele mele, cu rucsacul în spate, așa cum am început!!! Știți povestea cu broasca surdă???? Nu, nu mă apuc să o povestesc aici!!!

Rifugio Elisabetta Soldini( 2195 m)

În câteva secunde, Radu imi face niste recomandări ”tehnice” legate de felul in care imi gestionez efortul si pauzele pe urcări, le bag la cap cu gândul sa le aplic cu strictețe și mai plasează strategic și ideea că ”Astăzi e una din cele mai faine zile. Ajungem în zona numită ( ceva de genul) ”La Balcon” de unde o să vedem versantul sudic la Mont Blancului”. Păi, oameni buni, dacă e vorba de balcon.... atunci astea nu-s condiții de plecat acasă!!!! Și, în afară de asta, Radu propune ca în următoarele zile să încercăm sa ne mișcăm pe traseu astfel încât pe la 05,00 după-amiaza să campăm, să avem timp de odihnă, de stat la povești la o bere, la cort, de admirat peisajul. Toată lumea e de acord iar promisiunea ”Campăm la 05,00 p.m.!” devine hit-ul verii si refrenul turei și a rămas... doar un hit de-o vară și doar un refren pentru că, în fiecare zi, realitatea avea sa aibă alte date și alte coordonate.

Ghețarul Lée Blanche și Vârful Aiguilles de Tré la Tête( 3930 m) 

Pana la Lac Combal mergem vreun 1,5 km pe drum drept, spre capătul Văii Lée Blanche...E drumul care cândva ducea spre granita Italia-Franta din Col de la Seigne. În zona Lacului Combal este și intersecția cu traseul care urcă spre dreapta, în Masivul Mont Favre in care va trebui sa urcăm și noi. Băieții au plecat să umple bidoanele cu apă și am timp de gândire, cică. Chiar dacă mi-am revenit și am ales chiar de aseară ce voi face mai departe, acum am ocazia să mă răzgândesc... Hmmm, sunt la răscruce... Drumul care merge înainte, spre Valea Val Veny și spre stația de autobuz, duce spre zona de confort si spre o vacanță liniștită, tihnită, căldicică pentru glezna mea... Piei ispită!!!! Dacă aleg traseul care urcă spre dreapta, aleg continuarea TMB-ului și imi asum toate riscurile, toate stările și apucăturile gleznei și nu numai... Înainte e confortul, ispita binelui imediat și aparent...dar și renunțarea!!! Dacă aleg dreapta, atunci e musai să fac ceva schimbări în atitudinea mea, în felul în care abordez urcarea( efort- pauze) și multe, multe altele.... Hai, Miha, știi foarte bine de ce ai acceptat toată experiența și provocarea asta!!! Dreapta și să cânteeeeee Gilmour!!!

Lac Combal și Col de la Seigne( 2516 m)( în ultimul plan) 

Cu cât urc îmi dau seama că am luat cea mai bună decizie. Pe lângă faptul că fizic mă simt din ce în ce mai bine, primesc și răsplata: câteva ore bune, in plin soare, poteca noastră continuă pe curbă de nivel, paralel cu Valea Val Veny și cu versantul sudic al Mont Blancului care își etalează în miezul zilei tot ce are mai spectaculos: ghețarul Glacier du Miage, ghețarul Glacier du Brouillard, crestele Aiguilles Rouges du Brouillard, Aiguille Noire de Peuterey.... o panoramă de zile mari!!! Wow, câte aș fi pierdut dacă renunțam!!!

Valea Val Veny văzută din Masivul Mont Favre

Glacier du Brouillard, Glacier de Freney și
Vârful  Aiguille Noire de Peuterey( 3053 m)( de la stânga la dreapta)

Glacier du Miage și Vârful Dômes de Miage( 3870 m)( în stânga) 

Motivație exterioară există din plin, spre toate zările si spre toate punctele cardinale; motivația interioară se regenerează. Cu cât merg, cu atât simt că am mai multă energie! Pe bune dacă mai înțeleg ce se întâmplă cu organismul meu!!! În fine, nu mai caut acum explicații! Bine ca sunt bine! Să cânte Gilmour, evident!!! :))))

Creasta Grandes Jorasses și Dent du Geant( ”acul” din stânga),
terenul de ”joacă” al lui Walter Bonatti despre care o să vorbim mai multe în a 5-a zi de TMB

Spre după-amiază, norii se adună și ne prinde o ploaie ușoară la doi pași de Refugiul Maison Vieille( 1956 m)( www.maisonvieille.com). Suntem întâmpinați de o italiancă plină de viață, vorbăreață, cu un aer de hipioată. Chiar și atmosfera din cabană e așa mai....flower- power.

Refugiul Maison Vieille( 1956 m)

Toate obiectele și posterele care decorează cabana, cărțile, ghidurile montane, albumele foto povestesc despre Monte Bianco :) si despre oamenii care il iubesc, l-au urcat, l-au fotografiat si i-au simțit toate stările. De la o zi la alta mă adâncesc în alt univers, diferit de cel din munții noștri de-acasă. Nu stiu să definesc starea asta dar e cu totul nouă, specială. Recunosc, sunt acaparată! Poate ca asta e starea care mi-a redat energia de a merge mai departe in turul ăsta.

De la Refugiul Maison Vieille( 1956 m) pornesc trasee spre Valea Val Veny, spre orășelul Courmayeur( în care vom ajunge și noi, mâine) și spre Valle d’Aosta.

Revin rapid cu picioarele pe pământ când cabaniera noastra hipioată ne aduce salata de legume in niste farfurii care seamana cu niste ozn-uri. :))))) Combinatia răcoritoare de verdețuri, ton si arome italiene e ca o bombă cu vitamine astfel incat coborâm fluierând spre Campingul Aiguille Noire de pe Valea Val Veny si chiar avem timp și să bâlbâim puțin poteca la doar câteva zeci de metri de camping, ca niște descurcăreți ce suntem....că doar nu era ”să campăm la 05,00 p.m!” :) 

La finalul zilei, în Campingul Aiguille Noire, trag linie si sunt recunoscătoare pentru felul în care mi-am revenit, chiar dacă nu am campat la 05,00 p.m. și chiar dacă glezna mea are un cu totul alt program. Aștept cu nerăbdare a cincea zi a TMB, mai ales că mâine o să petrecem vreo oră în orășelul Courmayeur inainte de a urca spre Mont de la Saxe.