TOUR DU MONT BLANC( ZIUA 5)

Ziua 5- Joi, 28.07.2016

Val Veny( Camping Aiguille Noire)- Courmayeur( Italia)- Rifugio Giorgio Bertone( 1989 m)- Mont de la Saxe- Rifugio Walter Bonatti( 2025 m)- Camping Tronchey( Val Ferret)

Abia pe la 09,45 a.m, prindem autobuzul care ne duce în 15 minute în Courmayeur, un orășel de munte situat în regiunea Valle d’Aosta, pe partea italiana a Vârfului Mont Blanc. Courmayeur e foarte atrăgător cu străduțele și piețele pietruite, cu terasele și cafenelele sale, cu florile de la balcoane, cu atmosfera de vacanță și mai ales cu priveliștile spre Monte Bianco :) și Mont Chétif.  

Mont Chétif 

Facem fuguța câteva cumpărături, apoi din Piazza Abbé Henry, din fața clădirii Società Guide Alpine o luam spre nord-est, pe străduța Del Villair care ne duce la intrarea in traseul spre Rifugio Giorgio Bertone( 1989 m) din Masivul Mont de la Saxe.

Orășelul ăsta mi-a mers la suflet și în timp ce urc pe la umbra pădurii, in mintea mea isi fac loc rapid tot felul de planuri dar la fel de rapid filmul planurilor se intrerupe ”din cauză de” fragi....multi fragi... aoleoooo, din ce in ce mai multi fragi... care compenseaza lipsa punctelor de belvedere. Alint peste măsură! Și uite asa, urcarea in serpentine spre Rifugio Bertone( 1989 m) a durat un pic mai mult decat ar fi trebuit.

Ne regrupăm la Rifugio Bertone, o altă cabană faină de tot, cu privelisti spre versantul sudic al Mont Blancului, spre Mont Chétif și spre alte creste ale Alpilor, luăm masa de prânz la umbra terasei, apoi pe la 15,30- 16,00, ne pregătim de plecare pentru că se cam adună nori de ploaie,  iar pâna la Rifugio Bonatti, mai avem vreo 2-3 ore de ”pedalat”.

Cățelus Alpinus Montanus :) 

Hidratati si restartati, spunem ”Ciao, Rifugio Bertone!” si apucăm pe poteca ce merge pe curba de nivel, spre est... Ne trezim chiar deasupra zonei de intrare in tunelul rutier Mont Blanc. Privelistea îți taie respirația....iar ochilor le ia timp sa străbată pe verticală înălțimea de la poalele muntelui( din zona tunelului) către Vârful Mont Blanc. Înălțimile sunt copleșitoare! Din punctul în care mă aflu, din nou am sentimentul de ”o furnică duce-n spate un rucsac si jumătate și stă în fața unor giganți”... Încerc să cuprind în poze tot spectacolul ăsta și din nou simt că e inutil...complet inutil...

Tunelul rutier Mont Blanc( aprox. 12 km) pornește din nordul stațiunii Courmayeur și 

face legătura cu stațiunea franceză Chamonix, aflată în partea nordică a Mont Blancului

Ne continuam traseul spre est, pe curbă de nivel, avand câteva zone de urcări si coborâri nesemnificative si ne bucurăm de privelisti.

Mont Blancul e scump la vedere

Pe la 18,45 ajungem la refugiul care poartă numele lui Walter Bonatti( www.rifugiobonatti.it), alpinist, explorator și jurnalist italian, considerat unul din pionierii alpinismului in Alpi, Himalaya si Patagonia. În numai 15 ani de activitate alpină, a devenit un deschizător de drumuri și autor a numeroase cărți care au inspirat generații de cățărători. Bonatti a reușit de unul singur, în februrarie 1965, deschiderea unei noi rute pe peretele nordic al Matterhornului și nu e singura sa performanță. Scriu despre lucrurile astea pentru că fotografiile alb-negru din interiorul cabanei amintesc de viața, activitatea și dragostea lui pentru munte iar în exterior, priveliștea spre Mont Blanc, spre Grandes Jorasses și spre crestele explorate de Bonatti e una generoasă... Mă simt ca și cum Walter Bonatti ne-ar fi primit... doar în grădina lui... pentru că lumea lui au fost verticalele, la propriu, stâncile, pereții, gheața, pitoanele, colțarii, pioletul, coardele.

Starea asta de visare, admiratie sau ce-o mai fi ea nu ține prea mult. Suntem rugați scurt, cuprinzător și la obiect, să campăm fie mai sus de cabană, inspre creastă, fie mai jos astfel incat să nu se vadă colț de cort pentru că amenda este de 12000 de euro.... Noi nu avem rezervare, asa că stăm pe-afara si nici de campat nu ne mai arde... Îmi pare rău că nu putem rămâne aici. Da, mi-aș fi dorit ca mâine dimineață, să-mi hrănesc ochii cu imaginea Mont Blancului înzăpezit în lumina primelor raze de soare. Cu toate astea, admirația mea pentru activitatea lui Bonatti depășește cu mult dezamăgirea față de regulile impuse în prezent la refugiul care îi poartă numele.

Valea Val Veny.
În ultimul plan, Col de la Seigne, șaua pe care am traversat-o în a treia zi de tur

  

Din nou, am ratat cu succes să campăm la 05,00 p.m.!!! :)))) De Gilmour mai știe careva ceva? Nici el nu mai vrea să cânte! :) Desi suntem fierti de oboseala( de-a lungul zilelor, fiecare din trupă a fost atins(ă) de dureri si usturimi de tălpi sau de genunchi, de epuizare, de răceală și altele pe care nu le mai enumăr aici), o luam frumușel la picior si coborâm cu toata viteza spre nord, spre Valea Val Ferret. Am prins atâta viteză, incât, atunci cand am iesit din traseu și am nimerit la sosea, intr-o stație de autobuz, am avut cu toții senzația că am coborât in 10 minute. Tăblița din stația de autobuz ne informează că avem o cursa in 5 minute asa că in seara asta vom campa tot pe o vale. Autobuzul ne debarcă la Campingul Tronchey( www.tronchey.com) de pe Valea Val Ferret, chiar la picioarele Mont Blancului.  

Adormim vegheați de Marele Alb și de crestele Grande Jorasses.

Noapte bună, Mont Blanc!