Ziua 7- Sâmbătă,
30.07.2016
Champex Lac( 1498 m)-
Val D’Arpette- Fenêtre D’Arpette( 2665 m)- Trient Glacier- Le Peuty( 1328 m)
A
sosit ziua/ etapa la care mă gândeam în a treia seară de tur, atunci când nu
mi-a fost bine și mă întrebam dacă și cum o să apuc ”să trec” prin ”Fereastra” D’Arpette....
iar dimineața asta cu vreme...perfectă... nu-mi permite nici o scuză. Mă simt
bine, glezna e la locul ei și în timp ce îmi pregătesc ”bocceluța” încerc să-mi
imaginez traseul amintindu-mi descrierile din ghidul lui K. Reynolds. Valea Val
D’Arpette avea să-mi întreacă așteptările…
Plecăm
în traseu abia pe la 09,30. La 5 minute de Campingul Les Rocailles, un
indicator ne trimite sec spre vest, spre Val D’Arpette și spre Fenêtre
D’Arpette, fără să ne informeze despre timpi și altitudini. Așa se prezintă
majoritatea indicatoarelor și marcajelor din TMB, deja ne-am obișnuit. E nevoie
de atenție pentru că traseul spre Fenêtre D’Arpette și traseul spre Col de la
Forclaz( care ocolește Fenêtre D’Arpette, dar face parte tot din ruta TMB) pleacă
din același punct iar marcajele sunt rare și foarte rare. Câteva minute ne
batem capul să găsim intrarea în traseul spre Fereastră; până la urmă ne ajută
drumul forestier care urcă spre Cabana Arpette( 1627 m).
Valea
Val D’Arpette e ruptă din povești dar ceea ce ne uimește e
că, dintr-odată, parcă ne-am teleportat în Retezat... Uite că și în Alpi există
puțin din Retezat sau în Retezat exista puțin din Alpi. Asta mi-a domolit
dorul! Valea asta merită cutreierată și în alte sezoane!
 |
| Valea Val D’Arpette |
Prima
parte a urcării pe versantul estic al Fenêtre D’Arpette( 2665 m), prin etajul
cu vegetație alpină, seamănă foarte mult cu urcarea dinspre Cabana Gențiana
spre Bordul Tomii sau dinspre Poiana Pelegii spre Bucura. Vegetația, stâncăria, crestele din jur, izvoarele care se intersectează cu poteca ...totul ne face să
ne simțim ca în Retezat.
Cu
cât urcăm, vântul se întețește, norii se adună. O primă perdea de ploaie trece razant
cu urechile noastre și cu zona prin care urcăm. Mă simt în formă, glezna dă
semne că s-a cumințit bine de tot, am spor, ba chiar reușesc să țin ritmul cu
Ovidiu I. care urcă atât de tacticos, cu foarte puține pauze, încât lasă
impresia că e abia la începutul turului, că abia a venit de-acasă, cu temele
făcute și cu rezervele de energie intacte; nu știu ce secrete are, dar e doar o
impresie... A evoluat și el la bârnă, la un moment dat, cu sănătatea, dar dacă
intri în hora TMB nu ai încotro, trebuie să-ți revii ca să duci la capăt
misiunea începută.
După
ce ieșim din zona cu vegetație și intrăm în zona cu stâncărie, începe distracția:
echilibristică și țopăială pe stânci ca în Retezat, numai că Fenêtre D’Arpette pare
că se îndepărtează. De fiecare dată când am de țopăit pe stânci, am senzația că
cineva mă pune să joc șah; e nevoie să-ți gândești mișcările astfel încât să te
ții și de marcaj și să nimerești în zone care să-ți asigure accesul mai
departe. Norii continuă să se adune iar atmosfera nu mai e așa prietenoasă...
După
zona cu stâncărie, urcușul e tot mai abrupt. A doua perdea de ploaie măruntă ne
învăluie puțin câte puțin dar e bine pentru că deocamdată versantul estic ne
ferește de vânt.
În
schimb, în Fenêtre D’Arpette situația e cu totul alta; suntem primiți
”călduros” și ni se face botezul cu vânt nebun și tăios și cu ploaie de alt soi...
Nu am timp să mă dezmeticesc, nici să-mi trag sufletul, nu am timp nici de
pozăreală pentru că vremea e hotărâtă să se zburlească la noi. Zările se închid
tot mai mult, plouă cu picături mari și reci, din alea care îți fac cucuie, te
lovesc peste față, îți intră în ochi. Mă străduiesc să-mi păstrez echilibrul și
să pozez măcar borna.
Spre
vest, în stânga, imaginea ghețarului Glacier du Trient prin perdeaua de ploaie
îmi dă frisoane; am sentimentul că am nimerit în alt anotimp, în alt film... Mai
e un pic și pare că ploaia vrea să devină lapoviță.
 |
| Glacier du Trient |
Coborârea
e abruptă, cu praguri înalte iar stâncile umede ne dau emoții. Rămân printre
ultimii la coborârea asta; pelerina de ploaie îmi dă bătăi de cap. Din cauza
ei, nu văd pe unde calc. Undeva mai jos, Radu are aceeași problemă. Vântul ne
umflă pelerinele și semănăm cu doi urși Baloo sau cu două globuri uriașe smulse
de vânt din bradul de Crăciun. E de-a râsu’- plânsu’!!! V-a venit vreodata să
râdeți prostește și să plângeți în situații care cer concentrare???!!! Mie, da!
Nu mă pot opri nici să râd, nici să plâng pentru că trebuie să continui
coborârea. Proastă alegere pelerina de ploaie! Mai mult mă încurcă decât mă ajută..
Îmi vine să-i pun gând rău dar mă abțin și las pentru acasă... Slavă Domnului
că repriza de ploaie a ținut doar 20- 30 de minute... Pe partea vestica a
Fenêtre D’Arpette se deschide o vale nesfârșită- Valea Trient- și mă ia cu
panică pentru că nu-i văd capătul și nu se vede nici o cabană minusculă, nici o
stână pe nicăieri. Sălbăticie totală! Coborâm și scăpăm de zona de stâncărie, ajungem în zona de
pășune alpină dar capătul văii tot nu se vede. N-am nici cea mai vagă idee cam
câte ore mai avem de depănat...iar glezna și-a amintit de mine.
Ploaia
s-a oprit. Ne oprim și noi pentru că stomacul ne cântă de foame. Găsim ruinele
unui fost adăpost și dăm iama în rucsaci. Mda, unora dintre noi ni se cam
termină rezervele de mâncare. `Om vedea noi pe unde campăm în seara asta;
oricum slabe șanse să campăm la 05,00 p.m!!! Ghidul TMB și harta ne arată că ar
trebui să ajungem în sătucul Le Peuty( 1328 m).
Iese
soarele, lumina e tot mai plăcută, se încălzește dar coborârea pare nesfârșită.
Clar, trebuie să trec pe pilot automat, să prind viteză fără să mă mai gândesc
la săgețile din bocancul stâng și la câți kilometri mai avem de frământat. Când
mă uit de unde coborâm, îmi dau seama că urcarea pe versantul vestic in Fenêtre
D’Arpette e cruntă dar și frumoasă...și prind curaj :)))) Acum, depinde de fiecare cum vrea
să abordeze TMB, dar să urci în Fenêtre D’Arpette dinspre vest... îți taie tot
moralul și entuziasmul pentru următoarele zile de tur.
Intram
in zona de pădure, ajungem la un drum forestier și undeva, mai la vale, printre
copaci, vedem niște căsuțe... Iu-huuuu!!! Ne apropiem de Le Peuty și am o
grămadă de idei despre cina din seara asta... Bine că am idei chiar dacă prin
rucsac a început să bată vântul... Dar nu mai contează! Sunt mândră de mine că
astăzi am traversat Fenêtre D’Arpette în formă bună, mă umflu în pene și de
distrată ce sunt mă așez în urzici, la marginea drumului....
Chiar
la lăsatul serii, la marginea satului, găsim un soi de camping, ne punem
corturile apoi improvizăm meniuri la primus cu ce mai avem prin rucsac. Mâine
dimineață... nous allons à la boutique!!! Bonne nuit, că vine ploaia!!!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu